În perioada 1 septembrie – 30 noiembrie, Asociația Filantropia Porolissum,  a implementat proiectul „ Cercul de literatură Porolissum, proiect finanțat de Primăria Zalău,  ce a avut ca obiectiv  stimularea  interesului pentru literatură în rândul tinerilor din Municipiul Zalău. Proiectul a reunit 30 de adolescenți pasionați de literatură, oferindu-le ocazia să.-și dezvolte creativitatea, abilitățile de scriere și nevoia de socializare. Pe parcursul celor trei luni, participanții au avut parte de ateliere interactive, sesiuni de lectură și dezbateri pe marginea unor opere literare diverse și au avut la îndemână contextul potrivit pentru a împărtăși idei, păreri și interpretări asupra diferitelor opere literare, dezvoltându-și astfel gândirea critică, capacitatea de argumentare și abilitățile de comunicare. În plus, interacțiunile săptămânale au construit o echipă de tineri asumați și implicați, cu preocupări evidente legate de dezvoltarea lor socială și de mărturisire a valorilor creștine.

La finalul proiectului, cei mai harnici, mai originali și mai talentați tineri au fost premiați în cadrul uneui eveniment festiv ce a marcat închiderea proiectului.Proiectul a demonstrat potențialul tinerilor din Zalău și importanța susținerii culturii și educației literare