În perioada 1-14 decembrie 2021, Asociația Filantropia Porolissum derulează prin parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj, un Program de dezvoltare a abilităților de viața independentă și integrare scolara/socio profesională pentru tinerii din Salaj. Beneficiarii proiectului sunt peste 40 de tineri din judetul Sălaj, cu vârsta între 15-20 de ani, interesați de dezvoltarea abilităților personale, de a-și descoperi propriul drum în carieră, precum și de realizare a aspirațiilor și viselor personale.

Sesiunile de formare defășurate în acestă perioadă au fost apreciate de beneficiari, care prin cursul livrat de formatori au găsit prilejul de a reflecta la ceea ce sunt, dar mai ales la ceea ce pot deveni. Și pentru că sărbătorile ce se apropie readuc în atenție nevoia de implicare socială, de bunătate și empatie, tinerii implicați în proiect au oferit timp, colind sfânt și daruri copiilor din instituțiile de învățământ din Municipiul Zalău.